Sunt absolventă de Comunicare și Relații Publice și studentă în ultimul an la Drept. Și totuși, care-i puntea dintre cele două domenii?

Deși la prima vedere par două domenii vecine, dar lipsite de un numitor comun, punctul de legătură dintre acestea constă în zona de mediere.

Medierea și profesia de mediator au fost reglementate prin adoptarea Legii nr. 192/2006, pornindu-se de la ideea că medierea constituie una dintre temele importante ale strategiei de reformă în justiție.

Medierea, fiind mai puțin formală decât căile litigioase, oferă părților aflate în conflict posibilitatea de a-și realiza interesele, printr-o procedura confidențială și costuri semnificativ reduse, comparativ cu procedura litigioasă.

Dacă în SUA și Europa, această modalitate alternativă de soluționare a conflictelor se bucură de succes, la noi, deși legea a fost aprobată în 2006, procedurile de stabilire a cadrului juridic necesar vor fi finalizate în anul 2013.

Până atunci, vocea Google pare să strige “Vreau să fiu mediator!”:

cursuri mediatori

Până la clarificarea tuturor procedurilor necesare, ne putem delecta cu serialele “Aproape legal” și “Suits“, înțelegând ce face un mediator și la ce ne ajută existența acestei profesii și în România.

2 comments on “Comunicare & Mediere

Leave a Reply to Denisa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *