Retrogradarea din funcție – sancțiune disciplinară
Conform Codului muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, acest lucru însemnând că poate aplica sancțiuni disciplinare salariaților atunci când constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Legea definește abaterea disciplinară ca fiind „o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
Retrogradarea din funcție este una dintre cele cinci sancțiuni ce pot fi aplicate în situația în care se constată săvârșirea unei abateri disciplinare.
Pentru a constata săvârșirea unei abateri disciplinare, este necesară efectuarea în prealabil a unei cercetări disciplinare de către angajator. În caz contrar, sancțiunea aplicată este lovită de nulitate absolută, iar părțile sunt repuse în situația anterioară.
Nulitatea absolută a măsurii luate de angajator trebuie constatată de instanța de judecată, sens în care este nevoie de introducerea unei cereri de chemare în judecată.