Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive este o infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dreptul a cărui exercitare este interzisă de către instanța de judecată este cel prevăzut la art. 66 alin 1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă.
Conform noii prevederi, instanța poate dispune interzicerea conducerii unei anumite categorii de vehicule pentru o perioadă de maximum 10 ani. Anterior modificării, interdicția putea fi dispusă pentru o perioadă de maximum 5 ani.
Noua reglementare a eliminat posibilitatea aplicării unei amenzi penale în locul pedepsei cu închisoarea în cazul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Potrivit noilor prevederi, pedeapsa ce poate fi aplicată în cazul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor psihoactive este închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În conformitate cu noile modificări, nu se mai poate dispune amânarea aplicării pedepsei în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 335 (conducerea unui vehicul fără permis de conducere) şi 336 (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe).
Altfel spus, în cazul infracțiunilor săvârșite după intrarea în vigoare a acestei modificări, instanța nu mai poate dispune amânarea aplicării pedepsei.
Pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noilor modificări se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile.
Ce este de făcut în cazul în care sunteți cercetat pentru consum de alcool la volan;
Care sunt sancțiunile pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice;
Când se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
Cum se poate obține reabilitarea.